Eşti invitat la un eveniment important, de înaltă ţinută, adresat profesioniştilor din domeniul justiţiei. Sunt acolo şi diplomaţi, şi oameni de afaceri, câţiva oameni de cultură, într-un cuvânt oameni în faţa cărora oricine ar vrea să facă o impresie bună, să dovedească faptul că este prezent acolo pe merit. Ştii că, dincolo de avantajele pentru statutul tău profesional, prezenţa ta poate fi şi o minunată oportunitate de a face networking. Ai învăţat pe brânci, ai muncit mult şi te-ai străduit să îţi construieşti un nume în avocatură. Lucrezi permanent la asta. Şi totuşi… atunci când cei din jur aşteaptă să iei cuvântul, te simţi paralizat. Ai vrea să vorbeşti, dar constaţi, cu nelinişte, că te bâlbâi şi că nu reuşeşti să înşiri fraze coerente. Nu îţi poţi aduna gândurile, căci simţi că o ceaţă ţi s-a aşezat pe creier şi că nu poţi gândi cu claritate. Inima îţi bate mai repede şi transpiri abundent. Interlocutorii încearcă să îţi răspundă, însă inabilitatea ta de a dialoga îi dezorientează total. Dacă, printr-o minune, reuşeşti să dai drumul cuvintelor, ele îţi revarsă toată tensiunea, astfel că începi să vorbeşti mult, să divaghezi. În mod ironic, eşti conştient de propria situaţie şi, dintr-un soi de senzaţie de vinovăţie, devii extrem de amabil, de politicos sau, dimpotrivă, afişezi dezinteres şi infatuare.

Ce se întâmplă? Se pare că eşti pur şi simplu… timid. Ce e de făcut după acest „diagnostic” aparent catastrofal pentru un avocat? Cum poţi transforma ceea ce la prima vedere ar părea slăbiciuni greu de vindecat în avantajele tale personale pentru un stil diferit de a practica avocatura?

În primul rând, e bine de ştiut că nu eşti singur. Dimpotrivă, anchetele socio-psihologice arată că un procent de vreo 40% din cei intervievaţi îşi mărturisesc timiditatea. Totuşi, se pare că numai 15-20% se potrivesc, într-adevăr, acestui profil. În psihologie, este un subiect foarte la modă, iar primii paşi au fost făcuţi încă din 1975 când, în publicaţia “Psychology Today” din SUA, a apărut un articol revoluţionar al doctorului în psihologie de la Universitatea Stanford, Philip Zimbardo, intitulat “The Social Disease Called Shyness” („Boala socială numită timiditate”). Articolul menţionează toate problemele cognitive expuse mai sus şi vorbeşte despre neajunsurile sociale pe care le întâmpină persoanele timide, care adesea suferă de însingurare şi depresie. Ele manifestă preocuparea permanentă pentru felul în care sunt percepute de către ceilalţi şi, în esenţă, sunt consumate de două frici: pe de o parte, aceea de a fi invizibil şi nesemnificativ pentru ceilalţi şi, pe de altă parte, aceea de a fi vizibil dar lipsit de orice valoare.

Cum poate reuşi, atunci, un timid să profeseze cu succes în avocatură? Cu ceva efort în plus, am spune, însă o mai aprofundată cunoaştere de sine şi străduinţa de a ne dezvolta personal nu se pot deveni decât benefice, pe termen lung. Iată câteva argumente care te pot ajuta să încerci să vezi într-o lumină diferită acele aspecte ale personalităţii tale pe care le-ai considerat, în mod cam pripit probabil, drept slăbiciuni!

 

  1. Sunt mereu excesiv de prudent, chiar ezitant; nu iau uşor decizii şi mă

consider lipsit de intuiţie şi fler. De multe ori, în munca unui avocat, apar situaţii complicate, probleme care cer o analiză atentă a faptelor. O reacţie impulsivă, sub presiunea de moment nu e cel mai inidcat răspuns aici. Tocmai timiditatea te poate face să dai un pas înapoi şi să nu te încrezi în prima ta judecată. Foloseşte acest mecanism în avantajul tău şi încearcă să iei hotărârile cele mai avizate.

  1. Nu reuşesc să prezint oamenilor imaginea clasică a avocatului sigur pe sine,

uşor distant şi atotştiutor. Ei bine, mulţi dintre clienţii noştri reclamă tocmai această atitudine uşor sfidătoare a avocaţilor. Într-adevăr, cunoaşterea legislaţiei şi stăpânirea limbajului juridic sunt aproape inaccesibile omului de pe stradă. Iar acest lucru era şi mai pronunţat acum 100 de ani. Pe de altă parte, responsabilitatea pentru bună-starea sau chiar pentru libertatea semenilor lor apasă mult pe umerii avocaţilor, astfel încât mulţi şi-au construit o imagine dură, tocmai spre a nu exista suspiciuni că ar putea fi influenţaţi de situaţiile umane concrete cu care se confruntă. Ceea ce mulţi ar considera o slăbiciune poate fi, astăzi, văzut ca un avantaj.

Clienţii noştri au nevoie din ce în ce mai mult să se simtă ascultaţi, înţeleşi, să simtă că primesc compasiune şi că sunt trataţi ca oameni şi nu ca simple „speţe” de către avocaţii lor.

Totodată, imperfecţiunile noastre sunt cele care ne fac să ne apropiem de interlocutori, care au ocazia să ne vadă latura umană.

3. Mă tem că timiditatea mea mă va împiedica să fiu receptat ca un avocat competent. Dimpotrivă, recunoscută şi ţinută oarecum în frâu, timiditatea poate reprezenta pentru ceilalţi o garanţie de credibilitate. Oamenii mereu siguri pe ei şi pe părerile lor devin nesuferiţi, în vreme ce cei cu un caracter dominant şi agresiv vor fi temuţi. Ai ocazia, tocmai pentru că eşti timid, să atragi simpatia oamenilor cu care lucrezi sau a clienţilor tăi.

În plus, chiar faptul că nu te simţi prea competent te va impulsiona mereu să te informezi, să înveţi, să fii mai bun în profesia ta, astfel că, fără să îţi dai seama, vei deveni mai… competent.

4. Deşi am ceva experienţă de viaţă, nu am reuşit încă să mă vindec de timiditate. Probabil că nu ar trebui să te străduieşti atât de mult. Ştiind că ai un obstacol de înfrânt, ai fost mereu nevoit să lupţi, să faci eforturi pentru a învăţa mai multe, să înţelegi cum poţi lucra asupra propriei persoane, cum poţi deveni un om mai bun, un profesionist mai de succes.

5. Laudele celorlalţi şi îndemnurile de a fi mai îndrăzneţ nu par să mă ajute. Ştii cum e, decât să dai cuiva un peşte să-l mănânce, e mai bine să îi dai o undiţă şi să îl înveţi să pescuiască. Încearcă să afli mai multe despre cum îţi poţi ţine sub control firea timidă. Învaţă tehnici de relaxare (le pomenim în ultima noastră carte, „Mai mult decât un avocat” https://godfl.com/products/mai-mult-decat-un-avocat), apelează la coaching sau la sfatul unui psiholog.

  6. Ştiu, teoretic, ce ar trebui să fac, însă sunt prea…timid ca să pun în practică toate acestea. Un vechi proverb spune că un munte poate fi mutat cărând câteva pietre din el în fiecare zi. Nu te vom îndemna să te străduieşti să fii, de la o clipă la alta, mai puţin timid. Ci pur şi simplu te vom sfătui să încerci să acţionezi pe etape, cu paşi mărunţi. Învaţă şi pune în aplicare, treptat, fiecare tehnică. Orice lucru bifat e o mică performanţă, un pas înainte, un lucru de care poţi fi mândru.

 

Nu uita: o mulţime de timizi deveniţi celebri au reuşit să facă diferenţa, să schimbe, un pic, lumea. Cazul avocatului Mahatma Ghandi este semnificativ în acest sens. În tinereţe, era foarte timid, de-abia dacă se făcea auzit iar la şcoală era mediocru. Şi totuşi, a reuşit cumva să îşi convertească aparentele puncte slabe în trăsături de caracter care l-au sprijinit în faptele sale măreţe de mai târziu…